CORONAVIRUS - DEFINITIE COVID-19, SIMPTOME, PERIOADA DE INCUBATIE, METODE DE PREVENTIE
Daca ti-ai pus o serie de intrebari legate de coronavirus, vrei sa te informezi si sa afli care sunt metodele de preventie, acest articol este pentru tine. Ca sa stii cum sa te feresti, este important sa cunosti ce este acest coronavirus (2019-nCoV) si sa intelegi modul in care se manifesta. Cele mai frecvente intrebari legate de coronavirus isi gasesc raspunurile in materialul pe care ti l-am pregatit.
Ce este coronavirusul?
Coronavirusurile (CoV) sunt o familie numeroasa de virusi care brovoaca boli, de la raceala comuna, la afectiuni mai severe, cum ar fi Sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS-CoV) si Sindromul respirator acut sever (SARS-CoV). Coronavirusul aparut in Wuhan, China (Covid-19) este o tulpina noua care nu a fost identificata anterior la om. Boala pe care o provoaca este respiratorie si se poate raspandi de la persoana la persoana.
De stiut:
Tulpinile de virusuri din clasa coronavirusurilor sunt acum in numar de sapte, incluzand si 2019-nCoV. Patru dintre tulpini provoaca raceli comune, in schimb celelalte au condus la epidemii:
- SARS (Severe Acute Respiratory Syndrome) - in traducere, Sindromul respirator acut sever, care a erupt in China in 2002 si s-a raspandit la nivel global in 2003;
- MERS (Middle East Respiratory Syndrome) - in traducere, Sindromul respirator din Orientul Mijlociu, a fost decoperit in 2012 in Arabia Saudita;
- Covid-19 (Coronavirus disease that was discovered in 2019) - in traducere, Boala declansata de coronavirus care a fost descoperita in 2019; tulpina noua de coronavirus a fost identificata prima data in orasul Wuhan, provincia Hubei din China (in decembrie 2019);
Cum se raspandeste coronavirusul?
2019-nCoV este un virus respirator, iar modul prin care se raspandeste este similar cu modul de transmitere al bolilor respiratorii cunoscute de noi, raceala sau gripa, mai precis:
- contact apropiat cu o persoana infectata (aproximativ 6 metri);
- inhalarea picaturilor provenite din tuse, stranut, secretii nazale ori saliva de la o persoana infectata (aceste picaturi sunt dispersate in aer cand persoana tuseste sau stranuta);
- atingerea sau strangerea mainii cu o persoana care are virusul;
- intrarea in contact cu o suprafata care a fost atinsa de virus si apoi atingerea nasului, a ochilor sau a gurii;
Pentru ca este un virus nou, inca se fac cercetari cu privire la modul in care 2019-nCoV se transmite de la o persoana la alta.
Cine are un risc crescut de a contacta coronavirusul?
Au contactat virusul adulti de toate varstele, dar un risc mai mare il au:
- persoanele in varsta si cele care sufera de afectiuni severe, ca de exemplu: hipertensiune arteriala, afectiuni cardiace, diabet, afectiuni hepatice si boli respiratorii;
De asemenea, sunt predispuse riscului de a contacta virusul:
- persoanele care traiesc sau calatoresc intr-o zona afectata de noul coronavirus;
- personalul medical care se ocupa de ingrijirea persoanelor infectate;
Care sunt simptomele coronavirusului?
2019-nCoV infecteaza tractul respirator inferior (laringe, trahee, bronhii). Pacientii pot dezvolta urmatoarele simptome:
- febra mai mare de 38°C
- tuse
- dificultate de respiratie
- dureri musculare
- oboseala
Se poate manifesta mai grav la unele persoane, avansand la simptome severe de pneumonie, sindrom respirator acut sever, insuficienta renala. Persoanele varstnice si cele care au diabet sau boli de inima sunt mai vulnerabile.
Care este perioada de incubatie a coronavirusului?
Ce inseamna de fapt perioada de incubatie? Este vorba de perioada de timp cuprinsa intre contaminarea organismului cu virusul si manifestarea primelor simptome ale Covid-19.
Simptomele pot aparea intr-un interval cuprins intre 1 si 14 zile dupa ce o persoana a fost infectata. Perioada medie de incubatie este de 5-6 zile.
De stiut:
Virusul se poate raspandi inainte ca simptomele sa isi faca aparitia. Acest lucru inseamna ca o persoana care nu prezinta niciun simptom, dar este deja infectata, se intalneste cu alte persoane si raspandeste virusul. De aceea si masurile de carantina sau izolare la domiciliu pentru persoanele care au calatorit in zonele de risc maxim.
Care sunt cauzele coronavirusului?
Inainte de a se dezvolta la om, coronavirusurile (Covid-19, MERS, SARS) s-au dezvoltat mai intai la animale. Pentru ca virusul sa treaca de la animal la om, o persoana trebuie sa fie in contact apropiat cu acel animal care poarta infectia.
Odata dezvoltat virusul la oameni, acesta poate fi raspandit de la o persoana la alta prin dispersia stropilor, cand persoana infectata stranuta, tuseste sau vorbeste.
Se considera ca cel mai probabil transmisa virusului de la animal la om s-a produs in piata locala de fructe de mare din orasul-focar din China, Wuhan (unde se vindea si carne procesata, dar si animale consumabile vii, pasari, magari, camile, arici, reptile s.a.). Nu se stie care este animalul purtator al 2019-nCoV.
De stiut:
Animalele de companie, caini, pisici NU transmit coronavirusul, nu exista dovezi ca ele pot fi infectate.
Cum este diagnosticat coronavirusul?
Au fost dezvoltate si distribuite teste de diagnostic care sunt utilizate pentru a confirma daca un pacient are noul coronavirus sau o alta infectie. Si in Romania exista teste de diagnostic recomandate de „Organizatia Mondiala a Sanatatii” (OMS); sunt teste cu ajutorul carora se poate pune un diagnostic in 3-4 ore.
Cazurile suspecte vor fi dirijate catre Institutul National de Boli Infectioase „Matei Bals” unde vor primi asistenta de specialitate (izolare, diagnosticare si tratament).
Testele de diagnostic recomandate de OMS sunt achizitionate pentru spitalele de boli infectioase din Iasi, Timisoara, Constanta, Cluj si Bucuresti.
De stiut:
Daca suspectezi ca ai putea fi infectat, ai febra, tusesti si te-ai intors dintr-o zona de risc maxim, suna la numarul de urgenta 112 pentru a fi preluat de personalul medical al spitalului de boli infectioase.
Daca doresti sa afli mai multe informatii despre coronavirus, modul in care se manifesta sau metode de preventie, suna la linia Telverde: 0800 800 358.
Cum sa ma protejez de coronavirus?
Metodele de preventie sunt:
- spalatul frecvent pe maini, timp de 20 de secunde cu apa si sapun (cand ai ajuns acasa, la birou, inainte de a manca, dupa interactiunea cu animalele de companie, dupa ce ai stranutat sau ai tusit); te poti ajuta si de folosirea solutiilor de dezinfectare pe baza de alcool;
- evitarea de a-ti atinge ochii, nasul, gura, daca nu te-ai spalat pe maini;
- acoperirea gurii si a nasului cand tusesti si stranuti;
- aruncarea la gunoi a servetelelor motolite cu secretii nazale;
- prepararea termica adecvata a carnii si a oualor;
- evitarea persoanelor care prezinta simptome de boli respiratorii, precum tuse sau stranut;
- stergerea suprafetelor cu dezinfectanti pe baza de clor sau alcool;
- ramanerea la domiciliu daca te simti rau sau ai simptome de raceala ori gripa;
- evitarea calatoriilor in zonele rosii, adica afectate de virus intr-un procent ridicat: China continentala: Provincia Hubei (inclusiv orasul Wuhan), orasele Wenzhou, Hangzhou, Ningbo, Taizhou din Provincia Zhejiang; Italia: Regiunea Lombardia (Codogno, Castiglione d'Adda, Casarpusterlengo, Fombio, Maleo, Somaglia, Bertonico, Terranova dei Passerini, Castelgerundo, San Fiorano) si Regiunea Veneto (Vo Euganeo); Coreea de Sud: orasul Daegu si judetul Cheongdo;
De stiut:
Informatiile despre coronavirus se actualizeaza continuu, fii la curent cu noutatile, consultand site-urile autoritatilor publice:
Ce tratament este disponibil pentru coronavirus?
Nu exista un tratament antiviral specific pentru Covid-19. Personalul medical specializat ofera asistenta pentru ameliorarea simptomelor (febra, tuse). Se numeste tratament simptomatic si este foarte important pentru ameliorarea starii pacientului.
De stiut:
Nu se recomanda tratarea pe cont propriu, se vor respecta indicatiile medicului.
Nu exista cercetari care sa arate ca folosirea medicamentelor antivirale pot preveni infectarea cu noul coronavirus.
Antibioticele nu au efect impotriva virusurilor, motiv pentru care nu se recomanda nici in cazul racelii sau al gripei. Ele trateaza infectiile bacteriene. 2019-nCoV este un virus, deci nu se utilizeaza antibiotic decat daca se constata si o infectie bacteriana.
Exista vreun vaccin impotriva noului coronavirus?
In prezent nu exista un vaccin impotriva Covid-19. Masurile de preventie sunt utile pentru a evita contactarea virusului.
Se lucreaza la dezvoltarea unui vaccin care sa combata Covid-19, cu toate acestea necesita timp, deoarece trebuie sa fie supus unor testari ample pentru a determina siguranta si eficacitatea.
Te apara mastile medicinale de coronavirus?
Mastile de fata ajuta la prevenirea raspandirii virusului de la persoanele bolnave la celelalte din jurul lor. Nu este o masura de protectie pentru persoanele care nu sunt infectate.
Se recomanda folosirea mastii medicinale in cazul in cazul in care persoana suspecteaza ca este bolnava sau acorda asistenta celor afectati. De asemenea, daca ai infectie respiratorie, evita apropierea de alte persoane, tuseste intr-un servetel si foloseste masca de protectie.
Este important ca masca de protectie sa fie utilizata corect. Partea colorata va fi in exterior, iar banda mai ferma in partea de sus a nasului.
Este necesar ca masca sa acopere foarte bine barbia, gura si nasul. Spala-te pe maini inainte de a o aseza sau foloseste un gel antibacterian pe baza de alcool. Masca medicinala nu se reutilizeaza, o vei arunca dupa purtare si te vei spala pe maini ori vei folosi gelul antibacterian.
Cat de periculos este coronavirusul?
2019-nCoV inregistreaza o rata de mortalitate cu mult mai mica decat celelalte doua tulpini de virusuri din clasa coronavirusurilor SARS (2003) sau MERS (2012).
Simptomele pot fi usoare, tuse si febra, iar in cazul pacientilor varstnici sau care au afectiuni mai severe (diabet, boli de inima) pot exista complicatii precum dificultati de respiratie sau poate avansa la pneumonie.
Care sunt posibilele complicatii ale coronavirusului?
Complicatiile apar de regula la persoanele in varsta si pe fondul unor afectiuni de sanatate, cum ar fi boli de inima, boli respiratorii, diabet. Acestea pot fi:
- febra foarte mare
- tuse severa
- dificultate de respiratie
- pneumonie (dezvoltata la ambii plamani)
- dureri musculare severe
- sindrom de detresă respiratorie acută (ARDS)
- batai neregulate ale inimii (aritmie)
- soc cardiovascular
- atac de cord
Produsele importate din China pot purta virusul?
Nu. Produsele importate din China nu prezinta niciun risc, deoarece virusul nu poate trai foarte mult timp pe suprafete.
Sunt mai predispuse femeile insarcinate la coronavirus?
Femeile insarcinate sufera modificari imunologice si fiziologice care le pot face mai susceptibile la infectii respiratorii virale, inclusiv Covid-19. Altfel spus, sistemul imunitar al unei femei insarcinate este mult scazut, fiindca in caz contrar organismul ar respinge sarcina ca pe un corp strain.
Deci o femeie insarcinata este mult mai predispusa la a contacta o banala raceala sau o gripa obisnuita. Astfel, este important ca viitoarea mamica sa adopte un comportament preventiv, in primul rand din aceasta perspectiva, a reducerii sanselor de a contacta o viroza respiratorie (gripa, raceala). Febra ridicata si tusea severa nu sunt indicate in perioada de sarcina.
Prin urmare, masurile de precautie ale femeii insarcinate, pentru a nu contacta 2019-nCoV ar trebui sa fie aceleasi ca si atunci cand doreste sa se fereasca de posibilitatea de a lua vreo raceala sau gripa (cum ar fi in iarna sau primavara, cand este sezonul gripei sezoniere). Se recomanda:
- evitarea aglomerarilor (transport public, targuri, cinematografe, concerte s.a.);
- evitarea contactului fizic cu suprafetele pe care le-au atins multe persoane (dupa ce s-a atins bara de sustinere din autobuz, NU se va duce mana la fata);
- spalatul pe maini este important sau folosirea unui dezinfectant pe baza de alcool inainte sa iti atingi fata (de exemplu cand vrei sa iti sufli nasul, sa bei un pahar cu apa sau sa te machiezi);
In concluzie, ajuta-ti sistemul imunitar sa functioneze la capacitate maxima cu o alimentatie bogata in legume si fructe, odihna suficienta, activitate fizica. Spala-ti mainile cat mai des si evita sa-ti atingi ochii, nasul sau gura cu mainile nespalate. Consulta site-urile autoritatilor publice pentru date actuale, fiindca este un virus nou si multe aspecte sunt inca in cercetare. Ramai informat si incearca sa previi riscurile.